Pasiune pentru blogging

Exista bloguri si bloguri, dupa cum stie toata lumea. In spatele lor sunt oameni. Unora le place sa scrie, altora sa faca fotografii. Nimeni nu e de condamnat sau de judecat. Este stiut deja faptul ca blogul poate da dependenta, daca te lasi manat de pasiune si pui suflet in ceea ce faci. Urmaresc o multime de bloggeri de pe la noi. Despre unii am scris in lista bloggerilor, despre altii urmeaza sa scriu eu sau colegii mei, cand vom avea timp. Pana atunci, mergeti pe un blog de fotografii pentru a vedea niste nori superbi, animale de casa tare frumoase, flori de toate felurile si multa pasiune pentru blogging. Voi din ce categorie faceti parte? Considerati ca lucrurile facute cu pasiune au o valoare mai mare? Credeti ca bloggingul poate fi mai mult decat "cuvinte asternute la intamplare" sau "un jurnal intim despre mine"?

Ce se poarta in 2015

Ce se poarta in 2015

Se poarta versurile far' de rima,

Iar unii spun ca asta-i crima. 

Se poarta blugii rupti in fund

Care nimic nu mai ascund.

Se poarta gentile uriase, 

Dar si elevele codase. 

Se poarta zi de zi alta culoare

Cu politicieni din floare-n floare.

Se poarta certurile intre frati

Si vorbele manjite de rahati.

Se poarta rautatea fara margine

Langa spalarea falsa de imagine. 

Se poarta in 2015 diverse balarii

Verde padure

Daca tot e week end si vreau sa ma relaxez, poate ca ar fi bine sa nu imi obosesc prea tare neuronul scriind articole interminabile, cum fac altii, ci sa caut prin calculator niste poze simpatice. De cum m-a fulgerat acest gand, mana s-a si indreptat spre mouse, mouse-ul si-a indreptat cursorul catre locul unde tin pozele facute asta-vara pe munte, iar pozele s-au grabit sa se indrepte catre acest blog nou. Nu se pricep inca sa se aseze singure in pagina, deci trebuie sa iau o mica pauza de la scris si sa ma ocup de problema lor, caci nu pot lasa atata verde padure sa stea la umbra calculatorului pana cand cade frunza, mai ales ca este deja octombrie si orice noua zi augmenteaza acest risc, nu-i asa? Iata cat de verde este verdele padure vara in drum spre

Cate articole poti scrie intr-o zi?

S-ar putea spune ca daca am deschis un blog ma numesc blogger si sunt in randul bloggerilor. Nimic mai fals, daca ma uit in jurul meu la ceilalti bloggeri si daca numar articolele scrise de mine in aproape un an, comparand apoi cu numarul de articole scrise de altii intr-o singura zi. Da, tocmai am vazut ca unii pot scrie cate zece, douazeci sau chiar cincizeci de articole pe zi, lucru pe care eu probabil nu il voi putea face nici peste zece ani. E drept ca multi dintre ei scriu si pe bani si probabil asta ii motiveaza suficient pentru a lucra suplimentar. Poate ca au si mai multa imaginatie de pot gasi atatea subiecte in fiecare zi. Poate ca sunt, pur si simplu, mai buni decat altii. Voi cate articole puteti scrie intr-o zi? Si cate scrieti,

Am avut si caine

Aveam in jur in 14-15 ani cand sora mea a adus in curte un caine tomberonez. I-am pus numele Nero, desi el era alb cu maro. Mamei nu prea i-a convenit in prima clipa si ne-a pus sa promitem ca ne vom ocupa in mod responsabil de el. A insistat pe ideea ca un caine nu e o jucarie, ca nu e un animalut de plus pe care sa il pui in vitrina si sa il lasi acolo, uitat si prafuit. Ne-am luat sarcina foarte in serios si dupa cateva discutii aprinse am decis ca eu sa il plimb la anumite ore si sa curat curtea dupa ce isi facea nevoile, iar sora mea sa se ocupe de educatia lui, asta insemnand sa il dreseze cat putea ea de bine dupa ce se va fi documentat bine din cartile pe care le aveam in biblioteca si de care eu oricum nu ma atingeam. Orice minune tine trei zile, a exclamat mama cand a vazut cat de repede ne-am plictisit de responsabilitati si cat de repede am decis sa il ducem la tara,. la mamaia. De curand verisoara mea si-a luat un caine. Vazand cat de frumos se joaca cu el, parca ma apucase dorul de animale si parca ma batea gandul sa imi iau si eu un caine. Asta pana cand mi-a spus sa merg cu ea sa plimbe cainele.

Parfumul florilor de munte

Omul urca poteca. Rucsacul atarna tot mai greu pe umeri. Avea gandurile dezlegate, lasate libere sa zboare incotro ar fi dorit. Brazii ii cantau incetinel pe la ureche o melodie veche de cand lumea. Muntele tacea. Omul a ridicat privirea. De sus, de pe creasta muntelui, un grup de turisti cobora. In zambetul lor se putea citi victoria de a fi invins uriasul. In bratele lor se aflau acum nevinovatele copile ale muntelui, florile de colt protejate de lege. Parfumul lor se pierdea in aerul rece. Mureau incet, chinuite. Omul a simtit cum moare si el. A scos aparatul foto si a imortalizat criminalii. Nu putea accepta ideea si isi dorea pedepsa maxima pentru ei. Visa sa ii tortureze. A postat fotografia pe facebook si a cerut dreptate oamenilor care iubeau muntele si parfumul florilor sale. Oamenii au distribuit. Au urlat cu furie spre criminali. Au plans vazand ca parfumul florilor de munte fusese profanat. Apoi s-a asternut tacerea peste aceasta poveste.

Ochiul meu va studiaza prieteneste

Prietenii mei din copilarie stiu ca am obiceiul de a gesticula mult cand vorbesc. Nici unul nu se mai mira vazand ca dau din maini la fiecare cuvant rostit, ca pentru a exemplifica si a face usor de inteles sensul "discursului". Stiu, e un obicei prost, de care cu greu voi scapa. Spre norocul meu, cand mi-au facut poza de mai jos se gandeau la faptul ca paream pregatit sa plec pe munte si au surprins doar o mana ridicata. :) De fapt, nu plecam pe munte, ci undeva la tara, la parintii unui bun prieten. Poza a fost facuta pe o straduta din Ploiesti. Nu va grabiti sa ma intrebati de ce va tratez cu spatele. Am eu cateva obiceiuri rele, insa imi tratez cu respect prietenii, motiv pentru care, dupa ce veti observa ghiozdanul si felul in care gesticulez, puteti cobori mai jos, spre fotografia din care ochiul meu va studiaza prieteneste. :)))

Prieteni din copilarie

Am cunoscut persoane care se puteau lauda cu zeci de prietenii si m-am mirat mereu de talentul pe care il aveau de a se imparti in mii de parti, pentru a putea pastra prietenii stranse cu atat de multi oameni. Despre mine pot spune ca sunt o fire sociabila, imi fac repede prieteni, imi exteriorizez sentimentele, dar foarte rar ajung cu prietenia dincolo de o anumita bariera, impusa chiar de mine. Prefer sa acord toata atentia si prietenia mea celor cu care am copilarit si cu care am pastrat cele mai bune relatii. Sunt numai trei oameni, dar Oameni, cu O mare. Nu le voi da numele, pentru ca nu foloseste la nimic. Voi spune doar ca cel mai bun prieten al meu are blog. Scrie la fel de rar ca si mine. Are blog, dar nu are timp. De la el m-am molipsit si eu, de la el am luat microbul. Poate cand vom iesi la pensie vom avea mai mult timp si poate vom organiza chiar si concursuri intre noi, sa vedem care poate scrie mai repede si mai mult. Pana atunci, nu pot decat sa ii multumesc prietenului din copilarie pentru ca mi-a dat ideea de a-mi face blog si sa va recomand sa intrati pe acolo, caci are cateva povesti interesante. 

Am blog, dar nu am timp

Mi-am dorit sa am blog si l-am primit. M-am bucurat de el cateva zile, am scris si am urmarit statisticile, pentru a vedea daca am macar un cititor. Mi-am propus sa scriu mult, caci idei am, insa timpul nu tine cu mine. La scurt timp dupa ce mi-am facut blogul am inceput munca. Cu serviciul pe care il am, in teorie ar trebui sa imi ramana destul timp pentru a scrie pe blog. Realitatea e alta. Pur si simplu nu reusesc sa ii aloc timp, asa ca zace abandonat, plin de praf, uitat uneori pana si de mine. Unii ar spune, in mod practic, ca trebuie sa ma bucur pentru faptul ca am serviciu. Da, ma bucur, insa eu as dori, mai ales in dimineti ca asta, sa pot imparti timpul in asa fel incat sa imi traiesc si viata, sa merg si la serviciu, sa scriu si pe blog. Ma intreb uneori cum reusesc altii, mai ales ca au familii, copii de crescut si ingrijit, poate si gradini sau animale, ca eu, barbat tanar si singur, nu pot. Sau e tocmai din cauza ca traiesc mai intens, ca am alte preocupari si ele imi rapesc tot timpul? :)))

Cum te poate ajuta un prieten?

Prietenia... Ce poate fi mai valoros in viata, daca nu prietenia sincera, dezinteresata? Cum te poate ajuta un prieten? Un prieten adevarat iti este alaturi nu doar cand toate merg bine, ci mai ales cand ai corabiile scufundate si risti un naufragiu. Un prieten adevarat iti arata unde gresesti, poate pastra un secret si poate duce mai departe vestea cand ai nevoie de un strop de promovare, asa cum voi proceda eu astazi. O buna prietena a mea, care imi este in acelasi timp si verisoara, s-a jucat intr-o zi pe youtube. Si-a deschis un canal youtube la care va invit sa va abonati, a pregatit cateva videoclipuri si spera ca oamenilor sa le placa si sa duca mai departe vestea. Credeti ca ne puteti ajuta? La asta sunt buni prietenii, nu? Ia priviti ce filmulet simpatic a facut Vienela. Pisici fara stapan, de care sunt pline strazile din Romania.

Viata este afara, nu in carti

Discutam mai devreme, la o cafea, cu prietenul meu si ne miram de cei carora le place atat de mult sa citeasca, incat renunta fara regrete la o plimbare in natura, la un chef nebun, la un bar sau oriunde in alta parte. Nu putem pricepe ce anume ii atrage in carti, cum pot ei sa vada lumi care nu exista si cum de pot descrie ceva ce nu au vazut in realitate. Probabil ceva este defect in mintea mea, a prietenului meu si a celor care sunt ca noi. Imi este greu sa ma concentrez atunci cand incerc sa citesc si cu siguranta nu voi putea niciodata sa invat ceva din carti, pentru ca nu le pot termina. De fapt, pentru a fi sincer, de la un timp nici macar nu mai incerc. Prefer sa ies afara, sa ma plimb, sa discut cu oamenii, sa traiesc viata mea, nu pe a altora, asa cum fac cei carora le place atat de mult sa stea cu nasul in carti. Oameni buni, viata este afara

Chestia asta numita blog poate da dependenta

Frate, chestia asta numita blog poate da dependenta, dupa cum am observat imediat ce am publicat al doilea articol si mi-am promis ca merg la somn. M-am uitat la aspectul blogului, m-am declarat multumit si m-am simtit cuprins de o vraja ce ma tot indemna sa mai scriu ceva. Idei am multe, dar este miezul noptii si nu ma pot concentra indeajuns. Prefer sa insir baliverne, ca pe un exercitiu pe care nu il fac in word, ci direct in spatiul public, pentru toti ochii ce vor poposi vreodata pe aceasta pagina. Am un articol inceput in ziua cand mi-am facut blogul, insa prefer sa il mai las la copt. Mi-ar placea sa scriu despre mine, despre pasiunile mele, despre ceea ce astept de la viata si despre ceea ce am cunoscut in viata. O voi face, incetul cu incetul. 

Chestia asta numita blog poate da dependenta.

Mi-am facut blog pentru a scrie

Da, stiu, mi-am facut blog pentru a scrie, nu pentru a umple spatiul virtual cu inca un blog abandonat inca din fasa. Din pacate, o multime de evenimente mai mult sau mai putin prevazute m-au tinut departe de internet. Probabil nu as fi intrat nici astazi, daca nu m-ar fi indemnat un prieten bun. Bun la dat sfaturi... :) Are si el blog, de vreo 3 ani chiar. A scris in jur de 10-15 articole pe el. Dar daca a scris el astazi, parca nu ma puteam lasa mai prejos, nu? Asa, imi place cand imi dati dreptate. Cu voi vorbesc, prieteni imaginari, cititori fideli ai unui blog gol... Mi-am facut blog pentru a scrie. Ce sa scriu, cand am senzatia ca vorbesc cu peretii? Oare toti bloggerii au trecut prin asa ceva la inceput, cand nu stia nimeni de existenta lor si nu ii citea nimeni? E un sentiment asa ciudat, ca pot umple o intreaga pagina vorbind despre el... Nu o voi face. Las chestiile interesante pentru ziua in care traficul meu v-a da blogspot-ul peste cap. 

Salutare, lume!

Salutare, lume! Eu sunt Nicu si sunt atat de nou pe internet, incat ma simt ca un martian coborat pe planeta Pamant. Dar lucrurile se vor schimba rapid, caci imi place si vreau sa invat.